Intrebarea de luni

De ce nu mai am chef de nimic? O fi luni? De-aia? Oricum, lumea n-ar mai trebui sa priveasca ziua de luni ca pe un chin. Doar reprezinta un nou inceput! Sau asa ar trebui. Imi simt puterile si cheful de viata absorbite de prostia care m-a tot inconjurat zilele astea. Din fericire, nu m-a atins. Imi pare rau de copiii de 6 ani care-si fac nevoile la olita in raza vizuala a musafirilor asezati la masa. Ma scarbesc comentariile de pe Trilulilu gen "super misto!", "foarte tare!", "frumos, frumos!" la clipurile cu accidente mortale. Ma intriga aparitia ca broastele dupa ploaie a salilor cu jocuri mecanice. 3 sau 4 pe o distanta de 200 de metri. Si mai nasol e ca vad tot felul de specimene prin jurul lor. Fratilor, n-aveti ce faceti cu banii? Ma gandesc la unii colegi de-ai mei din generala, care-si faceau veacul pe-acolo. Si apoi nu stiau cum sa se mai imprumute. Oare ce-o mai fi acum de capul lor? Numai lume ciudata am vazut pe strada in ultimele zile. Sau am patit eu ceva? Ah, stiu! Am nevoie de ceva. O scanteie. Un val rece. Ceva care sa produca in trupu-mi reactiile acelea indescriptibile. Am nevoie sa plec la mare. Am devenit dependenta. Hai la mare!

Gata! Vineri plecam! Doar cine e cuminte pana atunci! :P